eu şi blogu' meu

Se întâmplă uneori să intrăm într-o stare de ascultare, pentru că aşa e normal zic eu, ca atunci când cineva ne vorbeşte, noi să ascultăm. Acum nu zic că e musai să respectăm asta. Mi s-a întâmplat ca cineva să îmi vorbească şi să nu pot să fiu atent la ce spune pentru că eu am observat că persoanei respective i se strângea salivă în colţul gurii. Nu am putut trece peste acest detaliu şi îmi era destul de greu să fiu atent. Sau să observ un coş destul de evident pe fruntea vorbitorului, iarăşi, problemă în a fii atent la ceea ce spune pentru că atenţia mea nu se putea detaşa de acel coş. Şi cred că dacă aş mai caută în arhiva personală aş mă găsi nişte exemple, dar să mă întorc cu câteva ore în urmă când la prea minunatul meu job care este el preaminunat (şi cu entuzisasm zic asta, sau încerc să am entuziasm) s-a întâmplat ca mie şi câtorva colegi să ni se ţină un mic training de aproape patru ore, ceva legat de it, chestii tehnice legate de un software. Şi tipul care ne-a ţinut trainingul avea un tic verbal, spunea într-una ok. Fie că îl punea în loc de virgulă, fie că în loc de punct, fie că făcea trecerea la propoziţia sau ideea următoare, fie că putea fi tradus că un „ati înţeles?”, ok era la putere. Cât de ok e să zici ok de zece ori în două minute?  La un moment dat începusem deja să anticipez ok-ul. Problema este că atunci când m-am angajat, un criteriu a fost atenţia distributivă. Şi să vezi chin pe mine astăzi să trec peste faza cu ok-ul şi să fiu atent la ceea ce zice. Foarte greu! Ok, sper să fie ok ce-am scris şi cum am scris, ok?

Sper să fie ok şi song-ul cu knocking-ul… Hai că pun punct acestui articol. Ok. Să vă meargă ok!

azi e joi, azi se termină joi, mai vine un joi, unii fac poezii legate de joi, alţii au titlul de articol legat de joi, ce cuvânt scurt, joi! Alţii cântă că ne vedem joi, unii adorm mai devreme într-o zi de joi, alţii se petrec într-un club într-o zi de joi, unii strănută de două ori într-o zi de joi, de două ori consecutiv (sănătate, mulţumesc), alţii caută rime de doi şi noi într-o zi de joi, unii au onoarea de a se întâlni cu oameni de soi într-o zi de joi, se pot spune multe într-o zi de joi, chiar şi salva lacrimi într-o zi de joi, sau îţi poţi propune multe într-o zi de joi, sau se întâmplă să spui lucrul potrivit la momentul potrivit într-o zi de joi, alţii se întreabă de ce nu cresc mai repede în zelist într-o zi de joi, iar unii primesc comentarii de parcă blogul lor ar aparţine de fapt unuia numit victor ponta… Cât de multe pot fi făcute  într-o zi de joi! Şi cât de puţine pot fi scrise! …..

şi hai că iar am strănutat într-o zi de joi.

Ce ţi-e şi cu joi!

Mai deunăzi adică chiar ieri, spunem că am crezut în şapte zile, ralu a ţinut să  vină cu o replică. Pentru că mi-a plăcut foarte tare, cu acordul dat  voi publica rândurile scrise de ea mai la vedere, aici, pe prima pagină, într-un mic articol. Aşadar să dăm ora exactă şi varianta needitata cu diacritice:

Am crezut ca daca e luni
Ne’om alerga printre aluni,
Am crezut ca daca e marti
Vom fi putin mai dereglati
Am crezut ca daca e miercuri
Te’oi ajuta un pres sa scuturi
Am crezut ca daca e joi
O sa mancam pizza si noi
Am crezut ca daca e vineri
Vom bea si noi vreo doua beri
Am crezut ca daca e sambata
Ne’om rasfata cu’o visinata
Am crezut ca daca e duminica
O sa ma scoti la plimbarica.
Am crezut…..

Am crezut că dacă e luni
Ne vom plimba ca doi nebuni,
Am crezut că dacă e marţi
De raze de soare vom fi încântaţi,
Am crezut că dacă e miercuri
Ne vom zâmbi uşor în gânduri,
Am crezut că dacă e joi
Vom cânta ce bine că eşti în doi,
Am crezut că dacă e vineri
Ne vom depăna amintiri,
Am crezut că dacă e sâmbătă
Vom tăia roşii la  vreo salată,
Am crezut că dacă e duminică
Vom zâmbi vâslind dintr-o barcă mică.
Am crezut………

Cu acest gând m-am trezit eu de dimineaţă. Ceasul era 8 şi ceva,  mă gândeam  dacă să mă dau jos din pat , mă gândeam că dacă azi va fi o zi istorică ar trebui să mă dau jos din pat pentru că o zi bună se cunoaşte de dimineaţă şi o zi istorică ar merita acest efort. Îmi aduc aminte repede că e duminică şi nu e posibil să mă trezesc aşa de dimineaţă. Dar dacă nu va mai fi o zi istorică dacă adorm, dacă dăunează cu ceva karmei acestei zile? Şi cu acest gând am adormit…
To do list-ul propus pentru o zi de duminică 28 februarie 2010 l-am respectat, toate sarcinile au fost bifate şi asta e cel mai important. Acum la ceas târziu în seară realizez că nu a fost nimic istoric ci doar o zi, o zi de duminică. Mai realizez că eu am aberat în aceste rânduri, dar poate istoria îmi va arată în viitor că astăzi chiar a fost o zi istorică numai că eu nu văd asta…
Ascult de ceva vreme piesa de mai jos, nu e o piesă de luni dimineaţă, nu e o piesă de ascultat înainte de a pleca la muncă, e mai degrabă o piesă de weekend, sau o piesă de luat viaţa la mişto…

Între timp s-a făcut martie, la mulţi ani celor născuţi pe 29 februarie, la mulţi ani doamnelor!

Prin 2001 martor la o conversaţie:

Mama: – Dar cum e posibil doamnă la această vârstă?
Doctor: -Fumează doamnă!
Mama: -Nu fumează doamnă!
Doctor: -Haideţi doamnă, nu-mi spuneţi mie de tinerii din ziua de azi!
Mama: -Nu fumează doamnă, ce credeţi că eu nu ştiu!
Eu, timid: nu fumez…

Discuţia se purta în cabinetul doamnei doctor de familie, eu nu fumam şi nu fumez nici în zilele lui 2010, însă pe atunci mi se dădea diagnosticul de o mică gastrită, gastrită care nu era deloc mică de fapt ci puţin cam severă, fapt ce a dăunat acelei perioade.  Ideea e că încerc pe cât posibil să fiu atent la ce mănânc, cât mănânc şi la ce interval se întâmplă asta. Am spus că încerc pentru că nu întotdeauna consider asta o prioritate şi se mai întâmplă să neglijez.

Astăzi, 24 februarie 2010, în urmă unei discuţii despre pauza de masă:

Un coleg: -În fond şi la urmă urmei, eu vin la muncă nu ca să mănânc, ci ca să muncesc!
Eu: -Da, sigur intri în angajatul model al oricărui angajator! Asta după ce mai devreme îmi spusese că vrea să fie primul pe un nou proiect.

Şi acum comentariul meu. Corect! Vii la muncă  pentru a munci, că de aia îi şi zice, dar vine un moment în viaţa unui om când trebuie să ia o pauză de masă. Pauza de masă e un drept al tău ca angajat, de ce să nu profiţi de el? Eu consider că dacă nu mi-aş lua o pauză de masă n-aş mai fi eficient în ceea ce prestez. Creierul mi-ar semnala într-una că e ceva în neregulă şi nu s-ar mai putea concentra la sarcini.

Ştiu că mulţi îşi amână pauza de masă pentru că au mereu ceva de făcut  cu prioritate. Ştiu  de asemenea că sunt mulţi angajatori care nu acordă cum s-ar cuveni dreptul la pauze şi la pauza de masă.  Chiar dacă pe moment nu simţim că ar fi ceva în neregulă cu lipsa unui alimentaţii potrivite, pe viitor sigur vreo durere ne va anunţa că ceva nu e în regulă. Din păcate aceasta ne va anunţa şi când suntem într-un cabinet medical sau chiar mai grav…

PS: acest articol este scris sub influenţa mesei de seară.

La o căutare pe google  „blog victor ponta” sau ceva asemănător, apare şi blogul lui măce,  măce un respectabil apolitic care nu acum multă vreme scria ceva despre un bordel, un bordel  al unei tragicomedii, făcând referire desigur la politichia românească. Bun. Şi de ce fac eu iarăşi referire la Victor Ponta? Pentru că Victor Ponta e în trend în aceste zile, în trend şi în ştiri, pentru că omul a fost ales preşedinte al PSD. Şi pentru că omul este în trend, se măresc şi căutările pe google. Aşa cred că a ajuns pe aici şi domnul simota din rădăuţi care mi-a transmis puţin mai devreme pe pagina de contact nişte felicitări dedicate desigur lui Victor Ponta.

simota dorin din radauti Says:

February 21st, 2010 at 12:00 pm

Vă felicit pentru victoria obţinută si vă doresc mult succes în activitatea politică, multă sănătate şi noroc în viată.Aşa să vă ajute Dumnezeu.Sunt un fost membru P.S.D.al organizaţiei locale Rădăuţi-Suceava,fost consilier P.S.D.

Reiau şi aici un filmuleţ care îi face cinste lui Victor Ponta:

later edit:  nişte poze interesante pe http://sutu.ro/

Uneori când n-am ce face, când sunt eu şi cu mine, când nu mă strigă nimeni, când e linişte, când vreau să fie linişte, când vreau să mă ia somnul şi caut ambientul potrivit, îmi pun un film. Filmul nu are un titlu definit şi nici o durată ştiută dinainte. Filmul e despre mine, cu mine, cu peisaje cunoscute. La fiecare vizionare sau revizionare player-ul e altul. Uneori se derulează mai repede, alteori mai încet. Alteori sunt secvenţe care se repetă, alteori sunt secvenţe în slow motion pe care insist eu să rămână în stand-by.  Uneori filmul ăsta obţine şi feedback de la mine şi fără să o fac intenţionat,  zâmbesc. Întotdeauna somnul învinge şi filmul se pierde. Se pierde, dar nu de tot. Ştiu că va apărea iar cu noi şi noi secvenţe…

Noapte bună.

O răţuşcă stătea pe lac,
Nimănui nu-i făcea pe plac,
Lumea vrea ca ea să facă fâl fâl,
Dar micuţa-i de la… Cernobâl.

Un iepuraş puţin mahmur,
Prin pădure se dădea dur,
Îi saluta pe toţi c-un hâc,
Dar când colo… bâldâbâc.

De dimineaţă ursul e tare fumat,
Iar face figuri şi iar se dă acrobat,
Uite ce tare râde maimuţa,
Că ursul face…  uţa uţa.

Urmează vulpea în această scenetă,
Nu e singură, vine cu a ei piruetă;
Dansează lasciv pe touch and go,
Şi face reclamă la… wash and go