eu şi blogu' meu

Stimată naţiune. Dragi concetăţeni. Onorată audienţă. Numele meu este Măce şi am o problemă. De fapt am mai multe probleme dar las lista deschisă. Trec repede la subiect. Ce faceţi cu pungile de cadou primite? Eu, recunosc, le pun bine într-o altă pungă mai mare şi cu prima ocazie aniversară le folosesc. Ştiu sigur că nu sunt singurul care face asta, şi uite aşa ajut la circuitul pungii de cadou în lume, în natură.

Pe de altă parte nu sunt adeptul pungilor de cadou decât în situaţiile în care relaţia cu persoana în cauza e una formală. Prefer ambalajele mai altfel, şi ştiu că ambalajul face diferenţa! Dacă situaţia îmi permite şi vreau să fiu original atunci apelez la metode mai neconvenţionale. Contează mult în memoria persoanei care primeşte cadoul şi felul în care îl primeşte. Am experimentat până acum următoarele ambalaje: o cutie imensă de carton în care erau alte cutii mai mici şi în final în ultima cutie şi cea mai mică se găsea cadoul; multe ziare şi mult scotch pe care am scris fragil; la muncă am dat un cadou pus în cutia în care arhivam dosarele pe care am lipit şi un mesaj bineînţeles şi cu altă ocazie am tăiat o cutie de aspirator ca să improvizez un ambalaj, cu menţiunea fragil bineînţeles, deşi ce era înăuntru nu avea nici o legătură cu fragilitatea. Pe viitor sper să mai am asemenea idei. Acum mă gândesc să folosesc un prosop la împachetarea cadoului legat cu o fundă, de ce să nu aibă şi ambalajul o viitoare utilitate? Dacă aveţi idei sau dacă aţi oferit ambalaje trăsnite, ce-ar fi să le împărtăşim?
Fără nici o legătură cu subiectul de mai sus ţin neapărat să vă fac următoarea recomandare pe care am găsit-o pe blogul lui Cabral. Dacă nu l-aţi văzut deja, urmăriţi filmul Pay it forward, nu spun mai multe despre el ci doar că merită!
Vă urez o zi faină, cu clătite, plăcintă cu mere şi struguri!

Am primit pe la începuturile lui 11 septembrie 2009, de fapt în primele minute, un mesaj, o urare de la mulţi ani puţin altfel. Nu transcriu tot mesajul ci doar un fragment: “….. să te ajute Dumnezeu să te-nsori anul asta ….” Şi acum am un mesaj pentru mămaie: “-Mămaie nu eşti singura care vrea să mă vadă însurat cât de curând!”

Plecând de la treaba asta, de la zi de naştere, de la cadoul pe care uneori îl implică o zi aniversară m-am gândit că cel mai tare cadou pe care ar putea cineva să-l primească de ziua sa îl reprezintă naşterea propriului copil. Eu zic că ăsta e cadoul suprem dacă-l pot numi aşa, nu cred că există ceva mai tare şi mai frumos de atât. Voi ce credeţi?

Cam lung titlul… Trebuie să vă fac o mărturisire, acest articol e puţin diferit faţa de restul întâlnite pe acest blog. Poate că e puţin mai personal. Azi e o zi mai specială pentru mine, o zi pe care aş vrea să o amân cu măcar 365 de zile. Aş vrea să existe o posibilitate să îngheţ anul. Oare cu ce autorităţi trebuie să vorbesc? Pur şi simplu nu mă simt pregătit pentru ziua de azi şi pentru cele ce vor urma. Veţi înţelege imediat şi de ce.
Dragii mei, să trec la subiect. Azi sunt mai bătrân ca ieri şi mai bătrân ca acum fix un an. Fără să vreau şi fără să insist de azi sunt noul posesor a 26 de ani!!! La mulţi ani mie! Să-mi trăiesc! Să mă fac mare! Let ză parti bigin!

Eram în Cora Pantelimon, ştiţi voi, acel hipermarket cu hipersupermegapromoţii că despre asta e vorba în cele ce urmează. Văd ditamai panoul pe care scria2 x Coca-Cola 2l – 8.28 ron tăiat şi dedesubt mare 8.19. Asta e hipersupermegapreţul redus? Dar vai! Ce reducere! Dar vai, eticheta nu ne dă voie! Îmi pare rău că nu am făcut o poză. Şi apoi caut de curiozitate să vad cât e preţul la bucată şi nu mare mi-a fost mirarea când am văzut că sticla de Coca-Cola costa 4.1 ron, şi atunci care e avantajul de a cumpăra 2 sticle? A, da! E un avantaj! Cum de nu l-am văzut? E un avantaj de 0.01 ron! Şi altă întrebare ar fi de ce aş cumpăra cola, dar asta e o altă poveste…

…Îl privesc şi eu. Ne privim reciproc. Ştiu că vrea sa îmi spună ceva. Oare ce? Schimbul de priviri continuă. Suntem ochi în ochi. Nimeni nu clipeşte. Oare pisicii pot clipi?

Seriozitatea maximă de ambele părţi. Mă abţin să nu clipesc. Tensiunea creşte. Nu se schiţează nici un gest. Nimeni nu cedează şi nimeni nu ar da vreun semn ca ar ceda curând. Într-un final, când tensiunea ajunge la cote neimaginabile, pisicul închide pentru puţin timp ochii, îi deschide iar şi se lungeşte pregătindu-se probabil pentru un nou somn….

Figurantul din pozele de mai sus e pisicul colegilor mei de apartament. Iată cum am eu tupeul şi îndrăzneala de a-l face pe astă micu‘ vedetă chiar în pragul zilei de 9 septembrie, zi pe care cei de la Urlesque au declarat-o ziua de stârpit pisicile de pe net. Un articol despre aceasta tema găsiţi aici.

Bună ziua, numele meu este Măce şi vă prezint ştirile orei 14 şi 53 de minute. Pentru că înclin să cred că e bine sa fi informat, azi m-am conformat şi am vizualizat câteva ştiri. Pe câteva dintre ele vi le prezint şi dumneavoastră.

Încep acest scurt buletin informativ cu văcuţele melomane din judeţul Harghita, Sofica îl preferă pe Ceaikovski, Milka ascultă Mozart, iar Joiana este fan Beethoven. “Muzica clasică care se pune în sălile de muls are efect antistres şi văcuţele lasă mai repede laptele, se mulg mai uşor”, a explicat medicul veterinar, Szekely Robert. De exemplu, o vacă amorezată de muzica simfonică dă cu 258 de litri de lapte mai mult decât una care nu e melomană. Milka… nu fi Fulga! şi nu mai înveli atâta ciocolata în staniol! Ursule…nu avem destule bule, treci la aparat! (sursa)

Albumul de debut al lui Susan Boyle bate recorduri de comenzi online. La 48 de ani, Susan Boyle a devenit, dintr-o celibatară în şomaj, un star planetar după ce a lăsat mască pe toată lumea cu vocea ei la cel mai popular concurs de televiziune din regat, “Britain’s got talent”.(sursa)

Moldovenii vor sa îşi aleagă un nou preşedinte şi vor sa o facă ca la carte, pardon… ca pe net. Pe un site de de recrutare de personal din Republica Moldova a apărut o ofertă cel puţin haioasă – postul de şef al statului. Pe lânga oferta şi cerinţele scrise în descrierea postului mi-a plăcut şi urmatoarea nota: “Dacă nu ai respectat obiectivele şi nu eşti capabil să justifici eşecul în aşa fel încât să te credem, te dăm afară şi ne dai 80% din salariul plătit deja înapoi. În plus, îţi dăm comentarii negative pe facebook, linkedin şi pe blogul tău, suficiente cât să nu te mai angajeze nici o ţară.” În concluzie treaba serioasă… şi ameninţări serioase… ca pe net… (sursa)

La final vă relatez ceva foarte amuzant dupa umila mea părere. O mireasă care nu se mai putea opri din râs în timpul ceremoniei. Totul a pornit de la o stâlcire de cuvânt a viitorului soţ. Si filmuleţul de mai jos arată mai bine cele descrise. Enjoy!

Sursa acestor ştiri e site-ul publicitatea.net, mă scuzati! realitatea.net am vrut sa zic!

Ieri mi s-a întâmplat să fac figuri şi mi-a plăcut să fac figuri. Vorbeam mai deunăzi pe tema “ce vrei să te faci când vei fi mare?” iar eu veneam cu răspunsul: figurant! Îmi imaginez că un interviu pentru postul de figurant ar decurge foarte simplu şi foarte scurt: -Ce ştii să faci? Figuri! Bun! Eşti angajat!
Printr-o întâmplare pe twitter şi după îndelungi dezbateri care au durat mai puţin de cinci minute m-am decis să particip la un videoclip al formaţiei Vunk(fosta Vank). Scopul videoclipului este unul caritabil iar cei de la Vunk DAU ALARMA! Vunk s-a alăturat proiectului “Adoptă un ONG” alegând să susţină Organizaţia Autism România. Videoclipul s-a filmat ieri iar eu am avut onoarea sa fac puţină figuraţie. Povestea videoclipului e foarte interesantă iar personajul principal este Andrei, un tânăr de 17 ani bolnav de autism. Un articol despre autism scris de Cornel Ilie, solistul formaţiei Vunk, găsiţi aici.

O experienţă faină, o experienţă de care aş vrea să mai am parte. Am fost prezent la una din repetiţiile Vama pentru Cerbul de Aur din 5 septembrie. Cum am ajuns eu să am aceasta măreaţă onoare? Printr-un concurs organizat pe blogul lui Tudor Chirilă şi pe Twitter în urma căruia câstigatorii, prezenţi aseară, au fost: Bogdan, Bogdan, Andreea şi al dumneavoastră Măce. Nu ştiu dacă pot descrie cat de fain a putut să fie, aşa că nu o s-o fac… o să las câteva poze să vorbească puţin despre atmosfera din sala de repetiţii…