Ţiganul şi ţiganca
NELU PLOIESTEANU -Un tigan avea o casa
Ştiu că sună a început de banc dar nu e banc. E o întâmplare petrecută după ce ieşeam de la un interviu. Ţiganul mai în faţă, ţiganca un pas mai în spate. Trec pe lângă ei, grăbindu-mă spre metrou. Şi aici începe scurta conversaţie:
ţiganul: -Auzi? Cum îi spune la luna asta care vine acum? Martie? Sau cum?
eu(zicându-mi că ăsta face mişto): -Octombrie.
ţiganul: -Aha! Şi mai e mult până atunci?
eu: -Vreo zece zile.
ţiganul: -Oho! Păi e bine!
eu: -Păi de ce? (sociabil, nu?)
ţiganul: -Am fost cu nevastă-mea la doctor că nu putem să facem copii, şi cică nu e ea de vină! (ţiganca începe să râdă). Eu sunt de vină!
eu(iarăşi sociabil): -Păi nu munceşti de ajuns?
ţiganul: Şapte-opt milioane mă costă tratamentul. Dar după două-trei luni, zece copii îi fac! O să vadă ea!
eu: -Oho! Păi o să ai ce alocaţii să încasezi…
Şi n-apucai eu să termin de zis că ţiganul şi ţiganca au intrat repede într-o crâşmă de pe drum…
Fără nicio legătură cu subiectul trebuie să îi mulţumesc lui kaloo pentru cartea “Taj Mahal. O Iubire Nemuritoare”. Mulţumesc!
Hai să haveţi haudiţie plăcută!
