Archive for November, 2009

uşor ironic, uşor acid

Sunday, November 29th, 2009

Ce frumos e să fiu sunat de oameni care sunt deja trecuţi de câteva pahare bune, şi care şi-au adus aminte de mine în aceste momente de grea şi adâncă suferinţă în suflet şi-n simţiri.Trebuie să recunosc, m-am înţeles bine cu ei şi mai ales m-am înţeles bine cu toţi pentru că telefonul a fost pasat de la unul la altul, să pot afla de la fiecare în parte situaţia grea în care se desfăşoară ostilităţile.  Într-adevăr situaţia relatată de ei era cu mult trecută de nivelul critic, nivelul critic al mesei. Nu am putut să îi ajut cu mare lucru, deşi ştiam că pot face mai mult pentru ei, le-am zis doar s-o ţină tot aşa şi distracţie plăcută în continuare. Cred că am fost uşor ironic, sau uşor  acid, asta ca să mă asortez şi eu cu bulele de la un eventual şpriţ. Apropo de bule: „-Ursule, nu avem destule bule, treci la aparat!”. Bun, şi acum după scurta pauză publicitară să revin şi pe alte plaiuri. Dacă mai devreme vorbeam de o stare euforică, să continui şi cu o stare de îndestulare. Şi ca să mă laud, azi am gătit. Am gătit ce se vede în poza de mai jos (pilaf cu carne de pui la cuptor). Vorbeam cu sormea pe mess şi ca să mă laud cu isprava mea, i-am trimis câteva dovezi. Nu mă gândeam că aş putea posta şi aici, dar iacătă că s-a întâmplat. Vă spuneam într-un post anterior că sunt zile în care sunt un om… puţin mai gastronom.  Azi a fost una dintre ele şi trebuie să vă mai zic ceva, ăsta e primul post scris la casă noua, unde încă se mai simte mirosul de vopsea, post în care eu vorbesc de băutură şi mâncare, halal criză! Poate ar fi trebuit să zic ceva şi de politică… dar asta anulează un eventual efect al pozei…  Hai să aveţi o săptămână făină!

Nelu Ploiesteanu – La chilia-n port

ti-e foame?

un gând absolut înfiorător

Wednesday, November 25th, 2009

Tocmai ce am mâncat un sandwich, am închis calculatorul, gându-mi e să mă bag la somn. Mă aşez în pat, îmi aşez perna şi caut apoi să-mi adun gândurile dătătoare de somn. Şi caut gânduri bune, gânduri de bine, gânduri din amintiri, gânduri frumoase din prezentul peste care se lăsase întunericul, gânduri frumoase dintr-un viitor la care visez cu ochii încă deschişi în întunericul ce mă înconjoară. Nu mi-e somn deloc, dar trebuie să dorm, aşa că în mintea mea vreau peisaje, vreau scenarii, vreau frumosul, vreau o stare de linişte. Deodată, în liniştea ce se stabili între mine şi gânduri, între mine şi întuneric, între mine şi ochii aproape închişi, apăru un gând absolut înfiorător: „-Bă! Eu am scos oare sandwich-makerul din priză?” Şi uite aşa a început bătălia între două stări: „Ridica-te bă din pat şi verifică!” şi starea de „-Stai bă liniştit, că l-ai scos mai mult că sigur. Ce? Ţi s-a întâmplat vreodată să-l uiţi? De ce ţi s-ar întâmpla asta acum? Stai liniştit şi dormi!” Bineînţeles că a învins prima stare şi m-am dus să verific, îl scosesem. De obicei mi se întâmpla ceva asemănător acu ceva vreme, când, după ce plecam de acasă şi eram deja departe, mă întrebam dacă am închis sau nu uşa… Ştiu, sunt tânăr şi neliniştit cu gânduri absolut înfiorătoare…

piţi in varianta piţu

Monday, November 23rd, 2009
Sau piţu în varianta piţi. Avem expresii de genul ţăranul de mall, de ce n-am avea şi piţiponcul de ratb. Poate vă întrebaţi de nu apare şi faţa, nu, nu am modificat poza, ci din poziţia în care eram aveam de ales: fie pozam şi faţa dar nu prindeam şi frumoşii pantofii, fie ce-a ieşit mai jos. Piţiponcul avea trăsături fine scoase în evidenţă de cămaşa descheiată şi de părul dat cu gel. Nu am fost foarte atent la conversaţia piţiponcului cu tovarăşul aflat în spatele lui, dar la un moment dat, piţu se plângea că îl zăpăceşte ăştia la magazin, îi iese şi bani dar să mai muncească şi alţii, el s-a săturat… După trăsăturile lui fine, sunt sigur că pe el îl iubeşte femeile…


Mihai Margineanu – Ma Iubeste Femeile


Apropo de Mihai Mărgineanu, jos palaria! Jos palaria pentru concertul din 19 noiembrie de la sala palatului, concert la care am fost spectator şi eu. Mulţam de invitaţie eOk.ro

sunt bun!

Saturday, November 21st, 2009
Sunt bun! Sunt cel mai bun! Sunt bun şi ţip în gura mare. Sunt bun! Sunt atât de bun încât nu-mi găsesc superlativ. De fapt sunt atât de bun încât orice superlativ prinde o noua dimensiune. Sunt bun şi asta e, trebuie să mă împac cu ideea. Sunt atât de bun încât la o căutare pe google a cuvântului bun apare numele meu în primul rezultat. Sunt bun! Sunt atât de bun încât universul se înclină în faţa mea. Ce să mai bla bla bla. Sunt bun! Sunt atât de bun încât mă uit ochi în ochi cu soarele şi nu clipesc deloc, însă el da! Sunt atât de bun încât nu mă costă nimic să cred şi să zic că sunt cel mai bun. Citeşte asta şi gândeşte-te că ceea ce ai citit până acum e de fapt ceea ce gândeşti tu.

Fatboy Slim-Right here,right now

ps: sunt bun!

Articol care participa la concursul “Incarca-ti bateriile!”, organizat de Varta Romania.

armele mele erau o carte şi o cameră foto

Thursday, November 19th, 2009
Plecasem pregătit de luptă, mă înarmasem cu cele necesare, eram în stare să mă iau în piept cu inamicul. Un inamic mare, un inamic numeros, un inamic fără principii, un inamic care respectă o singură regulă: aceea să nu respecte absolut nicio regulă. Dar se pare că l-am supraestimat. Inamicul nu a fost atât de periculos cum l-aş fi crezut că va fi. Dar să dezvălui identitatea inamicului: Bucureştiul! Un oraş mare după trafic, după cifre. Un inamic despre care am crezut că dacă va renunţa la trupele subterane va fi nevoit să mă facă una cu trotuarul, sau una cu asfaltul… N-a fost deloc aşa. L-am învins! Şi încă prea uşor! Deşi la început am fost flancat şi din faţă şi din spate, şi din stânga şi din dreapta, am reuşit să trec de trupele terestre şi să mă strecor printre ele cu ajutorul unei unelte de mult uitate: mersul pe jos. În final, pot să precizez că un drum pe care am estimat că-l voi face în 2 ore l-am făcut într-o oră. Pot să mai menţionez de altfel că la începutul luptei am fost intimidat de ceilalţi semeni care luptau pentru acelaşi scop ca şi mine: ajungerea la destinaţie. Un element perturbator în această poveste a fost muzica pe care am ascultat-o în căşti, dar nu în căştile mele, pentru că nu posedam aşa ceva, ci în căştile celorlalţi semeni. Căşti în care puteam distinge diferite playlist-uri. Dar ceva mi-a trezit interesul! Iată ce:


Michael Jackson – Man In The Mirror

Melodie pe care aş fi vrut s-o ascult pe repeat, dar nu eram eu posesorul playlist-ului. Ehei, dragi concetăţeni, dragi contribuabili, dragi alegători, dragi călători cu metroul, la ora la care citiţi acest articol, greva celor de la Metrorex s-a terminat. Aşa că, nu ne rămâne decât să ne revedem cu bine… tot în aglomeraţie! A, şi încă ceva, armele mele erau o carte şi o cameră foto…

mă trilemez într-un spaţiu tridimensional

Tuesday, November 17th, 2009
Eram la o masă într-un local cu nişte prieteni. La un moment dat, o prietenă pe care nu o mai văzusem de ceva vreme se apropie de mine şi mă întreabă: „-Hei! Ce faci?”. Cuprins probabil de emoţia revederii, i-am răspuns:
Mă trilemez într-un spaţiu tridimensional în care misticul se întrepătrunde cu realul şi utopicul, şi în care, după o psihanaliză exhaustivă, cu o remarcabilă condescendenţă a unei logici silogistice pot axiomatiza metempsihotic, fără să accept un sens peiorativ, şi pot spune: „- Bine, mulţumesc de întrebare!”
Mi-a zâmbit uşor ironic şi mi-a spus că data viitoare îmi va da un simplu bună

Întâmplarea de mai sus, e una fictivă. Ideea articolului a venit după ce am primit un comentariu la postul cu poc poc poc, sunt într-o trilemă, comentariu venit din partea Gabrielei Savitsky, căreia îi mulţumesc pe această cale. Citez: „Esti un “trilematic” să-nţeleg. :). După cum v-am spus şi într-o prezentare a mea, sunt un om simplu, după vorbă, după port. Q.e.d.

poc poc poc, sunt într-o trilemă

Monday, November 16th, 2009

De fapt nu sunt măcar nici într-o dilemă. Ştiu sigur că:

* acest blog e scris în limba română;
* conţinutul e original.

Mai rămâne de văzut dacă acest blog are şi un conţinut de calitate. Pentru asta voi fi examinat de bursele trilema. Fie-mi examinarea uşoară!

print screen la vise

Monday, November 16th, 2009
Dar nu la orice vis. Aş vrea să pot da print screen la acel vis frumos în care mi-e bine, în care mă simt minunat, acel vis frumos care îmi afişează un zâmbet şi în realitate, un zâmbet care dispare greu… Acel vis frumos din care nu vreau să mă trezesc, iar dacă mă trezesc vreau să adorm imediat la loc şi să intru pe firul aceluiaşi vis. De ce un print screen? De ce nu? De ce să nu pot păstra cât mai mult timp o bucăţică de vis, o imagine şi în cealaltă parte a vieţii numită de unii realitate…

ce-a fost întâi, wow-ul sau ciorba de găina?

Friday, November 13th, 2009
Cam lung titlul. De data asta am scris întâi titlul şi apoi articolul şi nu invers aşa cum fac de obicei. În ultimul timp folosesc destul de des wow. Nu e vorba de World Of Warcraft, jocul. E vorba de cum mă exprim eu plastic în scris atunci când trebuie să tastez faptul că sunt mirat de ceva sau îmi place ceva foarte tare, sau cred că ar mai fi situaţii… Acum sunt wow din alt motiv. Tocmai ce am am luat masa (să-mi fie de bine, mulţumesc!) şi realizez pe zi ce trece cât de gurmand sunt şi cât de mult îmi place să mănânc bine (deşi fizicul n-arată asta). Papilele mele gustative s-au bucurat de o tochitură cu mămăliguţă şi-un wow, pardon un ou ochi. Dacă aveam şi un vin roşu probabil că zburam de fericire şi sigur articolul ăsta ar fi curs altfel. O fi post, o fi vineri, o fi 13 azi dar eu m-am ghiftuit! Uf, păcatele mele.

Dar să revin la wow. Wow, ce-o caută ciorba de găina în titlu? Probabil că azi sunt un om… puţin mai gastronom. Mă gândeam să pun şi o poză dar ajunge deja imaginea formată de cuvinte. O să pun în schimb o melodie care ar merge mesei descrise mai sus.

STEFAN IORDACHE – Sa-mi canti cobzare

ore fixe, idei trăsnite

Tuesday, November 10th, 2009
De ce ne programăm întâlnirile, trezitul de dimineaţă, plecatul la muncă, începerea programului de muncă la ore fixe sau la şi jumate? De ce întotdeauna o piesă de teatru sau un concert începe la fix sau mai rar la şi jumate? Pentru că e mai uşor de memorat? Ăsta e singurul răspuns? Eu aş vrea să îmi pun alarma de dimineaţă la şi 23, să încep programul de muncă la şi 37, să termin programul de muncă la şi 38 (să stau şi peste program), să îmi iau pauza de masă la şi 46 şi să îmi propun să mă întâlnesc cu gaşca la o bere la şi 22. Aş vrea să văd o firmă care are pe uşă programul de funcţionare: 8.37-17.38, aş vrea să văd un post tv care îşi începe jurnalul de ştiri la 18.49. Dacă nu mă înşel tvr-ul avea un program din ăsta pe vremuri. Pe vremuri când reclama nu avea un suflet aşa mare la televizor. Cam atât, eu mă opresc, exemplele pot continua… aţi înţeles ideea. De fapt, există o companie care nu respectă orele fixe, cfr-ul. În scimb cfr-ul respectă cu sfinţenie prelungirile.
Oricum, câţi ajung la servici la orele scrise în fişa postului, câţi ajung la fix sau la fix şi 30? Câţi se dau imediat din pat după ce sună alarma la 7 fix, să zicem? Şi câţi ajung la o întâlnire exact la ora programată? Hai că ne vedem la fix! Fix şi 24!
Later edit: bine că ora care apare mai jos nu e 17.00…