eu şi blogu' meu

Tocmai ce am mâncat un sandwich, am închis calculatorul, gându-mi e să mă bag la somn. Mă aşez în pat, îmi aşez perna şi caut apoi să-mi adun gândurile dătătoare de somn. Şi caut gânduri bune, gânduri de bine, gânduri din amintiri, gânduri frumoase din prezentul peste care se lăsase întunericul, gânduri frumoase dintr-un viitor la care visez cu ochii încă deschişi în întunericul ce mă înconjoară. Nu mi-e somn deloc, dar trebuie să dorm, aşa că în mintea mea vreau peisaje, vreau scenarii, vreau frumosul, vreau o stare de linişte. Deodată, în liniştea ce se stabili între mine şi gânduri, între mine şi întuneric, între mine şi ochii aproape închişi, apăru un gând absolut înfiorător: „-Bă! Eu am scos oare sandwich-makerul din priză?” Şi uite aşa a început bătălia între două stări: „Ridica-te bă din pat şi verifică!” şi starea de „-Stai bă liniştit, că l-ai scos mai mult că sigur. Ce? Ţi s-a întâmplat vreodată să-l uiţi? De ce ţi s-ar întâmpla asta acum? Stai liniştit şi dormi!” Bineînţeles că a învins prima stare şi m-am dus să verific, îl scosesem. De obicei mi se întâmpla ceva asemănător acu ceva vreme, când, după ce plecam de acasă şi eram deja departe, mă întrebam dacă am închis sau nu uşa… Ştiu, sunt tânăr şi neliniştit cu gânduri absolut înfiorătoare…