ce-a fost întâi, wow-ul sau ciorba de găina?
Posted by măce
Cam lung titlul. De data asta am scris întâi titlul şi apoi articolul şi nu invers aşa cum fac de obicei. În ultimul timp folosesc destul de des wow. Nu e vorba de World Of Warcraft, jocul. E vorba de cum mă exprim eu plastic în scris atunci când trebuie să tastez faptul că sunt mirat de ceva sau îmi place ceva foarte tare, sau cred că ar mai fi situaţii… Acum sunt wow din alt motiv. Tocmai ce am am luat masa (să-mi fie de bine, mulţumesc!) şi realizez pe zi ce trece cât de gurmand sunt şi cât de mult îmi place să mănânc bine (deşi fizicul n-arată asta). Papilele mele gustative s-au bucurat de o tochitură cu mămăliguţă şi-un wow, pardon un ou ochi. Dacă aveam şi un vin roşu probabil că zburam de fericire şi sigur articolul ăsta ar fi curs altfel. O fi post, o fi vineri, o fi 13 azi dar eu m-am ghiftuit! Uf, păcatele mele.
Dar să revin la wow. Wow, ce-o caută ciorba de găina în titlu? Probabil că azi sunt un om… puţin mai gastronom. Mă gândeam să pun şi o poză dar ajunge deja imaginea formată de cuvinte. O să pun în schimb o melodie care ar merge mesei descrise mai sus.
STEFAN IORDACHE – Sa-mi canti cobzare




November 29th, 2009 at 11:14 pm
[...] mă gândeam că aş putea posta şi aici, dar iacătă că s-a întâmplat. Vă spuneam într-un post anterior că sunt zile în care sunt un om… puţin mai gastronom. Azi a fost una dintre ele şi trebuie [...]