trei spoturi publicitare stăteau agăţate pe o frânghie
Tuesday, December 1st, 2009Trei spoturi publicitare stăteau agăţate pe o frânghie. La un moment dat vine Fulga şi întreabă:
-Care dintre voi e obosit mă?!
Luară toate trei poziţia de drept. Ăla mic, negru, de respira greu, cu tremur în glas, spuse:
-Eu, eu sunt obosit…
-Bine mă! Întinde-te! Dar mâine să fii treaz! Ştii tu, la apel! Pentru de dimineaţă… Ordonă Fulga şi spotul ăla mic se duse.
Celelalte două spoturi rămase pe frânghie, văzând că sunt de genul neutru şi văzând cele întâmplate cu bunul lor coleg, prinseră curaj şi cu un ton cam ridicat, ziseră:
-Dar noi, noi nu putem să ne întindem? Hai mai Fulga, nu fii vacă!
-Ce-aţi zis mă?! Vacă-i Milka! Să ştiţi şi voi! Culcat! Ordonă Fulga, nevenindu-i să creadă cele auzite. Comentaţi?!
-De o sută sau de două sute? Replică amândouă spoturile cu un zâmbet timid.
-La aparat cu voi! Treceţi să faceţi nişte bule! Ordonă iarăşi Fulga, spumegând de nervi.
Spotul doi crezând că nu merită aşa mare pedeapsă, îi spuse:
-Ştiţi eu, eu nu vreau să vă supăr, dar tovarăşă Fulga, ştiţi, eu am şi cheiţă.
Odată se schimbă Fulga la faţă şi cu o voce mai puţin autoritară:
-Aoleu, tu eşti rudă cu generalul. Bine, poţi să rămâi. Şi adresându-se celuilalt spot ce stătea cu capul plecat: Tu poţi să pleci la sarcina dată mai devreme! Treci şi fă nişte bule! Hai! Executarea!
Spotul doi, văzând ce privilegii are datorită cheiţei, scoase dintr-un buzunar o sticlă de Unirea, luă o duşcă, şi uitându-se la Fulga cu un aer superior, zise:
-Hai măi Fulga! Las-o mă la punctul mort….



