spectacolul lumii văzut şi auzit, o mică parte

Posted by măce

Două fătuci, tinere ca două lăptuci dezăpezesc o mică maşină. Cred că era un mic Peugeot. Interesant peisaj, să le vezi pe ele, pe  micuţele june cu blugii strâmţi şi căciuliţă cu blăniţă trudind cu ale lor mici lopăţele.

Trec mai departe în drumul meu şi ajung la bancomat. Motivul, zi de chirie. Două bancomate în faţa mea, două cozi. Mă aşez la una dintre ele. La celălalt bancomat, călare pe maşinărie, un el şi o ea se chinuiau să scoată sau să depună nişte bani. Ceva îi unea în mod clar pe amândoi, haurul de pe ei, treningul adidas şi culoarea mai închisă. Pun pariu că nu le e greu cu banii, greu le e cu tehnologia.

Tot mai departe în drumul meu, metrou, nişte cerşetori vorbesc ceva între ei. Nu înţeleg ce. Dar îi văd zâmbind atunci când îşi împart câştigul. Monezi, zornăit de monezi.

Şi tot în drumul meu, lu’ un nene îi sună telefonul. Şi se pare că nu vroia să răspundă şi în acelaşi timp nu vroia să deranjeze pe cei din jur aşa că îl ţinea strâns tare în mâini. Unii  folosesc tasta de silenţios…

Şi staţi că n-am terminat, aproape de casă o tanti se certa într-o parcare cu nişte neni. Nu ştiu care le era motivul. Dar am auzit-o pe tanti folosind cuvântul capitalist. La neni cred li s-a părut ceva vulgar, că au reacţionat cu trimiteri la origini. Şi cred că am exagerat puţin la partea asta…

Ăsta fuse spectacolul lumii văzut şi auzit de măce. O mică parte.

Va urma.

14 Responses to “spectacolul lumii văzut şi auzit, o mică parte”

  1. ralu Says:

    ce de neni si ce de tanti,june si blugi mulati,dar mai ales cata educatie…din cea mai aleasa.Vezi ..inca o dovada ca oamenii sunt foarte atasati de origini,de haine de firma si de clinchetul(nu al clopoteilor in ajun de sarbatoare)ci al banutilor castigati cu atata truda.Un spectacol demn de cele mai mari scene..bv bv bv

  2. evelina Says:

    bun spirit de observatie… :)

  3. Mihai Pintilie Says:

    Puteai sa le ajuti pe june macar. Si apoi, joia nu mergi la servici?

  4. Mircea Popescu Says:

    El nu merge la servici, el merge la bancomat. Bani din blogging, frate :)

  5. brontozaurel Says:

    “watching. you’ll learn a lot.” :)

  6. măce Says:

    @ralu: un spectacol mic care sper sa aiba si continuare… in viata reala are oricum, sper sa prinda viata si in niste randuri pe blog

  7. măce Says:

    @evelina: ms ms, mi se spune observatoru’ si din cand in cand ma balbai mai ceva ca lucian mandruta

  8. măce Says:

    @Mihai Pintilie: veneam de la serviciu….

  9. măce Says:

    @Mircea Popescu: da frate! bani din blogging, uite la cate bloguri fac reclama…

  10. mary Says:

    de o mi ca parte a specatacolului am avut si eu parte azi cand, trecand pe langa un bar, ascult cu incantare Florin Chilian – Zece, la cinci minute trec din nou pe acolo si ascult…..Parazitii – Mesaj pentru Europa! N-am nimic cu Parazitii, oamenii au mesaje foarte bine definite si la fel de bine transmise, dar sa pui totusi in acelasi playlist Chilian cu Parazitii mi se pare un pic exagerat :) parerea mea!

  11. Mony Says:

    Bine zici ca asta este o parte din spectacol …
    In ceea ce priveste telefonul omului care suna si nu vroia sa raspunda … nu te-ai gandit ca telefonul nu era tocmai din ultima generatie si este posibil ca functia “silentios” sa nu existe?!

  12. măce Says:

    @mony: nokia 1100… avut si eu..

  13. măce Says:

    @mary: e greu sa gasesti un mix bun..

  14. ralu Says:

    MACE UN MIC PREMIU DE LA MINE..PENTRU CA MERITI
    http://paginaluiralu.blogspot.com/2010/01/premii-pentru-cine-merita.html

Leave a Reply