Archive for February 3rd, 2010

o zi, o leapşă, un măce

Wednesday, February 3rd, 2010

Mulţumesc pentru această leapşă Iguanei, aşadar, mulţumesc!

O zi din viaţa lui Măce. Măce se trezeşte de dimineaţă, nu foarte de dimineaţă, dar lui i se pare prea foarte de dimineaţă. Amână ceasul pentru 9 minute, se dă jos din pat, urmează un traseu bine pus la punct, adică deschis calculator, baie, bucătărie, cameră, deschis mail, pus nişte muzică, bucătărie, frigider, cameră, baie, îmbrăcat, baie, închis calculator, şi opt minute… ieşit pe uşă. De menţionat, că acest traseu al lui măce ăsta nu e acelaşi în fiecare zi, nu ţine cont de ordinea de mai sus şi câteodată acest traseu nu este lipsit de piedici, la propriu.

Ajunge la metrou, salută cu privirea ceilalţi mulţi participanţi la călătoria cu metroul care au plecat toţi în acelaşi timp cu el de acasă, şi culmea, toţi merg cu acelaşi metrou ca şi el. Nu ştie dacă să se bucure sau nu de treaba asta şi îşi vede de-ale lui, de-ale lui elemente de care să se ţină pentru a avea o călătorie lipsită de incidente, o călătorie cu un echilibru emoţional şi mai ales fizic în deplină armonie.

Ajunge în clădirea în care el prestează o chestie numită job şi urcă scările. Şi cum urcă el aşa scările cu un fantastic entuziasm, pe la etajul unu se uită la ceas, şi 57, mai are trei minute, încă o zi în care a fost în grafic şi a ajuns la timp! La etajul doi mai deschide o uşă, începe să dea cu neaţa şi îşi începe distracţia zilnică…

Mace tratează cu respect ora de plecare, şi pleacă de la serviciu. Şi de aici nu mai are un program bine pus la punct ca cel de până acum, aşa că se opreşte aici  cu povestea unei zile din viaţă lui.

Mulţumindu-vă pentru atenţia acordată, Măce încheie această leapşă, nu înainte de a o da mai gheparte: paginei lui Ralu, Claudia Bălan, Dezaxata, Adriana, Cristina, Bogdan, Mony, MaryGabi şi cine mai doreşte, cine mai pofteşte.

LE: şi-o melodie: