eu şi blogu' meu

Ştiţi povestea cu mi-aş dori o viaţă-n tenişi, ştiţi, desigur că o ştiţi, că doar atât de mult a fost mediatizată încât am primit şi replică. Ei bine vremea a trecut, eu am rămas la fel de tânăr şi neliniştit, şi cu dorinţe de preamărire… Dar să trec şi la poveste, o poveste care a fost şi încă este. 
Tovarăşul şi bloggerul ake mi-a furnizat poza de mai jos, anexată şi de-un comentariu pe care îmi permit să îl exprim atât de plastic puţin mai jos:

Am fost săptămâna asta să-mi cumpăr d’ale ţoalelor , iar într-un magazin nu-mi veni să creadă ochilor ce tricou îmi căzu în mână. La început am zis că nu e posibil. Iar ceea ce se vedea imprimat pe tricou, nu era decât o parte a unor cuvinte oarecare. Dar nu. Privind tricoul mai îndeaproape am văzut că scrie pe el doar numele marelui artist în viaţă, măce. Iar sub el era imprimat simbolul “vieţii în tenişi”. Hait!…îmi zic. Te pomeneşti că măce şi-a lansat pe piaţă linie de îmbrăcăminte pe şustache…Am scos telefonul…şi clic, am făcut poză ca să aduc ş’aici dovadă…
Bine, în cele din urmă mi-am cumpărat alt tricou pentru că nu ştiam dacă ăla e original sau fake…

PS: e fake!  dacă mi-aş fi lansat o linie de vestimentaţie aş fi făcut tam tam în media…

Nu-s eu mare cetitor de cărţi, dar din când în când, în numeroasele mele deplasări cu mijloacele de transport în comun, deplasări prea lungi uneori,  profit de prezenţa unei cărţi,  citesc şi timpul trece mai repede, şi mai eficient. Ultima carte citită în mare parte în metrou şi puţin şi pe tren este Taj Mahal – O iubire nemuritoare, autor Christian Petit. Şi apropo de cetitul pe drum este şi o vorbă, călătorului îi şade bine şi cu o carte la drum.
Cartea prezintă aventurile unui tânăr bijutier, Augustin Hiriart de Bordeaux, un tânăr francez care după ce îşi dovedeşte măiestria rămâne în serviciul fiului lui Jahangir şi al soţiei sale. La moartea acesteia, împăratul porunceşte să fie construit pentru ea un mausoleu imens.
Drumul până în aceste ţinuturi este plin de aventuri condimentat  cu  scene de dragoste. Un personaj aparte îl reprezintă Birbal, cel l-a ajutat pe Augustin de nenumărate ori de a scăpa din diferite situaţii, cel care l-a ajutat să ascundă colierele adevărate, Birbal fiind un artist al giumbuşlucurilor.

Pentru cea de-a 315- a aniversare a acestui edificiu, Christian Petit a imaginat un roman de dragoste şi aventuri, pornind de la scrisorile unui bijutier francez din secolul al XVII-lea, al cărui nume a fost asociat cu construcţia celui mai frumos monument din lume: Taj Mahal.

O lectură uşoară, merge şi pe timp de vară… mai ales pe timp de vară.

Articol scris la îndemnul Ştrumfiţei.  Ştrumfiţei cu eşarfă, desigur. Mulţam!

Ar fi culmea să citiţi acest articol până la capăt…

Culmea cititului de ziar în metrou, să ai adevărul de seară în mână dar să îl citeşti de la vecinu… sau vecina..

Culmea fotografiatului, să te joci cu zoom-ul de la obiectiv până îşi dă drumul.

Culmea lipsei de memorie în faţa patiseriei, să stai la rând să îţi iei palmier cu brânză dulce şi să ceri apoi foietaj cu brânză dulce. Cauza posibilă, oferta prea diversificată şi coada prea mare.

Culmea flirtului casnic, să îţi facă cu ochiul ochiul de la aragaz.

Culmea punctului lui Dorel, să pui punctul pe i, şi apoi, brusc, s-o laşi la punctul mort.

Culmea misterului, să fii atât de misterios încât lumea să îţi zică Sir.

Culmea visului de om fără carnet, să visezi că eşti şofer de camion şi de fapt să pedalezi la bicicletă.

Un neuron se legăna pe o pânză de păianjen.  Pânza de păianjen n-a rezistat şi neuronul a venit  cu o întrebare:

Î:  Ce e mare? E roşie? Şi are şi puţin alb?
R: O pungă mare, roşie, cu scris alb, pungă de cumpărături, nu fac reclamă acum.

Pentru cei ce gustă unul sec şi se petrec într-un grup numit “spune nu ridichilor seci!”. Mă întreb dacă nu cumva “este” a fost pus intenţionat ca să atragă clienţi şi să provoace amuzament. La mine a avut efect, să fac poză, nu să fiu şi client. În şcoli, această lecţie de marketing ar trebui predată ca marketing a la Vanghelie.

Locaţie: metrou Iancului.

Dragii mei, bine v-am regăsit după o prea lungă perioadă de absenţă. Aşa ar fi sunat introducerea făcută de măce. Dar din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, măce nu poate scrie. Nu că ar fi uitat să scrie, nu că l-ar fi apucat reumatismul la degete, nu că i s-ar fi zis la horoscop să se lase de blogărit,  nu că i-ar fi căzut cerebelul în dezechilibru (la partea asta încă se mai fac nişte cercetări totuşi). Frumos din partea mea ar fi să mă prezint întâi de toate. Eu sunt un personaj, un personaj până acum obscur. Nu pot să îmi dezvălui adevărata identitate. Vă pot da totuşi un indiciu, îmi place să mă semnez cu Antimăce. E destul de evident că îl urăsc pe acest măce şi din această cauză am pus la cale un plan pentru a-l distruge. Momentan îl ţin sechestrat undeva foarte departe, departe într-un offline greu accesibil. Nu încercaţi să îi daţi de urmă, n-aveţi nicio şansă. Eu sunt picătura lui chinezească.  Vă întrebaţi  probabil de ce vreau să îl distrug pe acest măce. Ei bine, acest măce e un fals! Recunoaşte pe undeva pe aici că are o statură sub medie, dar nu vrea să dea cifre! Vă dau eu cifre, are 1.60m. Adică e un pitic! Un pitic ce face figuri mereu. E nemulţumit mereu de orice! Un pitic ce se ia în gură cu toată lumea. Are un tupeu fantastic! Oare nu se vede în oglindă când pleacă de acasă? Dar cum să se vadă, sigur n-ajunge la ea.  Eu cred că ar trebui dată o lege antimăce. Dacă ai 1.60 m să nu mai ai voie să deschizi gura decât dacă îţi dă cineva cuvântul în prealabil. Nu vă puteţi imagina cât tupeu zace în acest măce.  O să fac eu un bine societăţii şi o să îl distrug!
Şi cred că cea mai bună metodă de a-l termina e să-i distrug credibilitatea chiar la el acasă. Adică pe blog!  Acum vă las, mă duc , mai am nişte detalii de pus la punct.
A, şi încă ceva. Grupul celor care au încetat demult să mă bea apa plată cu lămâie îi dedică lui măce următoare melodie:

Şi încă ceva,  dacă mai sunteţi care îl urâţi pe acest măce, daţi-mi de veste. Veniţi cu idei! Numai împreună putem reuşi! Asta a cam sunat a slogan de partid…