Archive for July 19th, 2010

dau banii şi întreb:

Monday, July 19th, 2010

Relatarea începe aşa: se făcea că era o zi toridă de vară, 19.07.2010, zi în care scriu aceste rânduri. Şi se făcea că trebuia să ajung la Piaţa Presei Libere, la Jurnalul Naţional să ridic nişte cărţi pe care le comandasem într-o bună zi de miercuri de pe shop.jurnalul.ro. Zi la fel de toridă probabil,  dar asta intră la alt capitol. Şi după ce mă ia ameţeală învârtindu-mă 30 de mine  ca să găsesc o informaţie coerentă legată de locaţia exactă. adică camera 334, după ce merg cu liftul 8 etaje, cu un lift care mergea cu o viteză ameţitoare de altfel (dacă aş fi mers pe scări aş fi ajuns mai repede), după ce mi se dă un număr de telefon la care îmi răspunde o amabilă căsuţă vocală, ajung la camera 334 şi zic bună ziua şi numele meu este şi am venit pentru…. O colegă citea comanda din calculator şi cealaltă colegă culegea cărţile din grămadă. Comanda nu era nici măcar pregătită aşa cum era normal şi aşa cum mi s-a mai întâmplat când am comandat online din alte părţi. Mi se pun cărţile într-un plic, mi se spune că nu au o pungă, le zic că am rucsac şi nu e nicio problemă, dau banii şi întreb:

Păi factura?

Răspuns: Nu putem să vă mai emitem factură pentru că s-a emis deja una pe numele dvs, factura care conţinea şi taxele de transport şi a fost stornată. Ne pare rău, nu vă mai putem elibera altă factură.

Păi şi dvs cum vă înregistraţi mai departe?

Răspuns: păi avem înregistrată comanda dvs care e transmisă la contabilitate.

Având în joburi anterioare legătură cu facturarea, având şi acum puţină experienţă în ceea ce priveşte comerţul online, le întreb pe respectivele de la shop.jurnalul, la următoarea comandă putem negocia preţul? Şi nu mă supăr dacă nu mi se eliberează factura sau măcar un simplu bon. Dar cum era treaba aia cu “”Vă rugăm solicitaţi şi păstraţi bonul fiscal”.

Şi acum că am terminat această relatare, o seară bună în continuare. Pam pam.