eu şi blogu' meu

Dragii mei, bine v-am regăsit după o prea lungă perioadă de absenţă. Aşa ar fi sunat introducerea făcută de măce. Dar din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, măce nu poate scrie. Nu că ar fi uitat să scrie, nu că l-ar fi apucat reumatismul la degete, nu că i s-ar fi zis la horoscop să se lase de blogărit,  nu că i-ar fi căzut cerebelul în dezechilibru (la partea asta încă se mai fac nişte cercetări totuşi). Frumos din partea mea ar fi să mă prezint întâi de toate. Eu sunt un personaj, un personaj până acum obscur. Nu pot să îmi dezvălui adevărata identitate. Vă pot da totuşi un indiciu, îmi place să mă semnez cu Antimăce. E destul de evident că îl urăsc pe acest măce şi din această cauză am pus la cale un plan pentru a-l distruge. Momentan îl ţin sechestrat undeva foarte departe, departe într-un offline greu accesibil. Nu încercaţi să îi daţi de urmă, n-aveţi nicio şansă. Eu sunt picătura lui chinezească.  Vă întrebaţi  probabil de ce vreau să îl distrug pe acest măce. Ei bine, acest măce e un fals! Recunoaşte pe undeva pe aici că are o statură sub medie, dar nu vrea să dea cifre! Vă dau eu cifre, are 1.60m. Adică e un pitic! Un pitic ce face figuri mereu. E nemulţumit mereu de orice! Un pitic ce se ia în gură cu toată lumea. Are un tupeu fantastic! Oare nu se vede în oglindă când pleacă de acasă? Dar cum să se vadă, sigur n-ajunge la ea.  Eu cred că ar trebui dată o lege antimăce. Dacă ai 1.60 m să nu mai ai voie să deschizi gura decât dacă îţi dă cineva cuvântul în prealabil. Nu vă puteţi imagina cât tupeu zace în acest măce.  O să fac eu un bine societăţii şi o să îl distrug!
Şi cred că cea mai bună metodă de a-l termina e să-i distrug credibilitatea chiar la el acasă. Adică pe blog!  Acum vă las, mă duc , mai am nişte detalii de pus la punct.
A, şi încă ceva. Grupul celor care au încetat demult să mă bea apa plată cu lămâie îi dedică lui măce următoare melodie:

Şi încă ceva,  dacă mai sunteţi care îl urâţi pe acest măce, daţi-mi de veste. Veniţi cu idei! Numai împreună putem reuşi! Asta a cam sunat a slogan de partid…

Aho aho de ziua ta,
Şi să mai bem şi noi ceva,
O cafea două cu lapte
Doar te-ai născut în ‘87
Şi după două cafele mari,
Să strigăm la lăutari
Să se audă mai mult ţambalu’
Hai la mulţi ani măi Ralu!

Uraţi măăă!!!!

Î: Care mai e viaţa ta?
R: Cât se poate de roz… sau de mov, sau de gri, sau de verde cu dunguliţe albe… depinde cu ce tricou mă îmbrac . Logic.

Am constat de-a lungul vieţii mele de vieţuitor pe acest pământ că îmi place să calculez. Îmi place să calculez timpul pentru că pot să o fac mai des, îmi place să îmi calculez şi  banii  dar mai rar pentru că nu sunt prea mulţi şi îi iau doar o dată pe lună. Apropo de bani, am fost întrebat odată dacă vreau un salariu mai mare, am răspuns că nu, mai mulţi bani înseamnă mai multe griji, mai multe griji înseamnă mai multe responsabilităţi, mai multe responsabilităţi înseamnă mai multe riduri şi eu nu îmi permit să îmbătrânesc, eu vreau să rămân veşnic tânăr şi ferice. Persoana care m-a întrebat era doar un şef mai mic, fără putere de decizie în ceea ce priveşte salariul meu, aşa că îmi permiteam să fiu glumeţ.
Să revin la partea cu timpul. Îmi place să îmi propun nişte timpi în care să mă încadrez. Să ajung la fix într-o locaţie anume,  să prind metroul de şi 22, să promit că voi ajunge în 16 minute şi să aproximez bine.  Că tot vorbeam de ore fixe şi idei trăsnite… Înainte de a intra la metrou  îmi scot cartela să nu cumva să pierd timpul în faţa acelui aparat dătător de acces.  Când intru în firmă pregătesc cartela de acces să nu cumva să pierd timpul în faţa uşii. Când ajung acasă încă de când mă apropii de scară îmi pregătesc cheile să nu stau să le caut în faţa uşii. Şi tot aşa… Mă tot surprind în situaţii de genul ăsta. Să nu mai spun că pe scările rulante foarte rar stau şi mă enevez când stă câte unul pe partea stângă şi nu pot eu să înaintez.
Dar uite că iar mă uit la ceas şi văd că a venit weekendul, aşa că chill.

Că tot vă spuneam de Brăila, iaca două de la Brăila, două poze… la ce va gândeaţi?



Credeţi că dacă am mâncat o banană şi acum beau o cană de lapte, viaţa mea va fi pusă în pericol? Tocmai ce am primit un răspuns că viaţa nu, dar poate somnul…  Neaţa oameni buni şi bine v-am regăsit. Am revenit de pe plaiuri natale, adică fusei pe la Brăila. V-am spus că e frumos la Brăila, nu? Dar asta ştiaţi deja.  E frumos dacă te duci din când în când….  E frumos luminat mai ales, chiar dacă se întâmplă să nu meargă semafoarele, astea-s detalii…  Şi drumul până la Brăila a fost frumos. M-am împrietenit cu lume pe tren. Era şi greu să nu mă împrietenesc având în vederi că eram zece persoane aflate între vagoane, toţi cu bilet fără loc rezervat, că deh… cu trei ore înainte de a pleca trenul deja nu mai erau locuri, toţi uniţi de o geantă, rucsac sau ceva improvizat pe care ne-am găsit loc. Dar a fost frumos, că dacă n-ar fi fost nu s-ar povesti. Şi la întors a fost frumos, de data asta am avut loc, şi mai ales, nu m-am plictisit. Am citit. În primul rând am citit feţe de oameni, apoi am citit de departe din scaunul meu, pagini de libertăţi, cancan sau click unde am aflat că Adela Popescu a făcut sex cu mână în ghips în serialul Aniela, ştire pe prima pagină normal. Educativ mersul cu trenul…
Şi vine joi, şi-a venit joi… şi trebuie să mă prezint curând la preaminunatul job….

Ieşeam azi dimineaţă din scara blogului, pardon din scara blocului. Azi dimineaţă pe la şapte, c-aşa mi-am făcut eu nişte hobby-uri să ies în lume la o oră aşa matinală. Şi cum păşeam eu somnoros, la un moment dat din tufiş a ieşit un iepuraş, nu nu nu, asta e din altă poveste, la un moment dat după o maşină a ieşit un câine lătrând, lătrând spre mine evident. Ce-am zis eu la toate acestea? Uite bă, vine spre mine un câine lătrând. Stai aşa, ăsta e un banc, un banc sec. Eu am zis altceva, i-am zis să se ducă… mai încolo. Un vecin care ieşea şi el din scara blocului, pe care nu l-am mai văzut până acum dar cred că e vecin îmi zice:

-Vezi dacă nu eşti din zonă? Nu te cunoaşte!

Am doi ani de când stau aici. Am început să le ştiu şi feţele la câini, dar pe câinele ăsta nu l-am mai văzut. Şi acum mut peisajul pe alte plaiuri, pe plaiuri de filme, filme americane. Ştiţi acel scenariu tipic când o familie se mută într-un cartier şi îşi cheamă noi vecini la o plăcintă, la o budincă, la o măslină, la un pahar de vin sec, asta ca să fie şi ceva sec şi în cel de-al doilea paragraf. Ce-ar trebui să fac dacă mă mut într-o nouă locaţie, sau ce-ar fi trebuit să fac atunci când m-am mutat aici? Să iau câte o shaorma la fiecare câine şi să începem să socializam la o bere? Azi, într-un parc, un câine s-a repezit la o fetiţă, puţin a lipsit să nu o muşte. Fetiţa s-a speriat şi a început să plângă. Ştiţi şi bancul cu râdem, glumim dar nu părăsim incinta. Sunt de acord cu organizaţiile pentru protecţia animalelor dar în incintă, nu pe stradă, nu în parc.

 Mi-e somn, mi-e foarte somn, mi-e extraordinar de somn, mi-e cel mai somn. Şi nu numai mie mi-e somn. Şi ochii îmi sunt somnoroşi. Abia resusesc să stau cu ei  deschişi. Mi-e somn, foarte somn…  Oare există pastile antisomn? Oare pot crea dependentă? Oare ce denumire ar trebui să aibă? Pastila de după somn? Îmi arunc un ochi somnoros aşa în depărtare, tocmai pe geam şi parcă se văd nişte raze de soare. Dar razele de somn care m-au lovit pe mine sunt mult prea puternice. Şi nici nu sunt un copil cu părul bălai să fiu în formă maximă în funcţie de soarele de afară, dar asta-i altă poveste. După cum spuneam, mie mi-e somn şi dacă mai tastez mult mi-e frică să nu ies din această stare, aşa că nu o să mai zăbovesc mult. Încă un căscat…. Şi ce lung căscat am tras vonicii mei. Şi de ce e luni? Căscat puternic, freza-mi rezistă.. Nu exagerez cu nimic, dar am o medie de un căscat pe minut, şi nu cred că e un record absolut. Hai s-aveţi o zi bună!

De fapt nu e drept să mă declar eu dus, aştept rezultatele analizelor.  Să vedem ce spun şi specialiştii în domeniul dusului cu pluta, sau cu barca, sau cu şalupa, sau cu vreo ambacatiune de croazieră, dar hai să deviez şi pe alte căi. N-am  mai  postat cam de multişor, am fost cam  dus în ultima perioda, dus mai mult în afara mediului online.
Ştrumfiţa m-a onorat cu o leapşă acum câteva zile, prima mea beţie. Cred că se întâmpla pe la 16 ani, cam târziu, dar îmi place să cred că am recuperat şi încă recuperez. Eram la ţară într-o primăvară, o ajutam pe bunică-mea la săpat în grădină, şi cum mi se făcea sete cam des mă duceam la cramă unde aveam un bidon cu apa. Numai că în cramă se găseau şi nişte butoaie cu vin că de aia îi şi zice.  Şi mi s-a părut mai interesant să sting setea cu vin roşu. Şi am tot stins-o.  Într-un final m-a stins vinul pe mine. N-are nimic amuzant povestea dar asta fu prima mea beţie.
Şi pentru că o beţie de idei nu mă încântă momentan, mă opresc aici. Weekend fain!

A, şi încă ceva, ieri m-am văzut cu Bogdan la o bere. Omul vrea să umble creanga şi nu e singurul. Pentru asta a avut următoarea idee, umblacreanga.eu e numele site-ului pe care el şi mica gaşcă îl promovează. Gaşcă care se va face mai mare. Vedeţi şi voi despre ce e vorba. Aşadar, umblacreanga.eu.

adică selectezi ce scrie sub acest rând sau dai ctrl a

articolu  invizibil cu apostrof invizibil

Sunt omul invizibil, care scrie invizibil cu degetele lui invizibile de la tastatura lui invizibilă. Păi cum văd eu tastatura invizibilă dacă e invizibilă? Păi simplu! Omul invizibil vede şi alte lucruri care sunt invizibile, să nu-mi spuneţi că nu ştiaţi asta.  Bun, şi ce vrăji a mai făcut omul invizibil, prin ce aventuri s-a mai aventurat. În primul rând, omul invizibil care vorbeşte acum la persoana a treia a făcut nişte paşi invizibili şi a ajuns în faţa calculatorului să scrie aceste rânduri invizibile. A venit de la serviciu  cu metroul , a folosit o cartelă de acces deşi putea să sară, dar nu face omul invizibil de astea… dacă era şi un paznic invizibil, se întreba omul invizibil într-un gând invizibil, fireşte.  La serviciu a prestat o muncă cam invizibilă dar ce vină are dacă celelalte servicii de care depinde munca lui au fost invizibile?  În rest omul invizibil şi-a făcut cont pe facebook şi primeşte o grămadă de cereri de la oameni care vor să îl vadă, dar pozele lui sunt numai cu peisaje pentru că el e invizibil şi în poze, fireşte. Şi pe twitter e în mare vervă, dă multe mesaje mesaje invizibile, multe dintre ele cu linkuri invizibile, fireşte.
Omul invizibil nu e mereu  invizibil (sau pe invisible, că are şi messenger dar nu e niciodată online, fireşte). Omul invizibil renunţă să fie invizibil atunci când cei din jur sunt deschişi şi fără invizibilităţi, fireşte.